Rugăciuni profesioniste (44)

Oricine poate să creadă, să creadă fierbinte şi să facă mii de cruci regulamentare, de sus în jos şi de la dreapta la stînga. Însă cine vrea să obţină un beneficiu concret de pe urma credinţei sale – o împlinire în plan profesional sau personal, un rău pentru duşmani – trebuie să apeleze la doamna Doina. În fiecare zi de marţi, dumneai aşteaptă aproape de intrarea în Biserica de la Curtea Veche, în dreptul Hanului Manuc.

Ajutorul divin poartă ochelari şi are părul scurt, ondulat; şade pe un scăunel, într-un grup mai mare de femei. În mînă are un teanc de acatiste gata scrise în mijloc: „…(nume) Se roagă la Maica Domnului, Domnul Iisus Hristos, Sf. Anton, pentru iertarea păcatelor, sănătate, sporul casei, dezlegarea de blesteme, de farmece, de duhuri rele, ferirea de accidente”. Acatistele doamnei Doina sînt aşadar un soi de formulare, unele mai speciale, scrise de mînă şi fără ştampile. Se completează cu numele solicitantului de favoruri cereşti, precum şi cu cele ale beneficiarilor de rugăciuni. Doamna Doina întreabă scurt: „Nume de botez!” şi aşteaptă cu pixul în mînă, ca un poliţist dătător de amenzi.

La o adică, doamna Doina poate veni în întîmpinarea dorinţelor credincioşilor cu o listă mai lungă, în care aceştia să bifeze după pofta inimii. La cerere, adaugă în josul paginii alte solicitări de natură sufletească sau materiale. Pentru cine nu ştie să-şi personalizeze cererea, doamna Doina pune de la ea: „succes în carieră”, „linişte în familie”, „pace sufletească”. Cică publicul larg cam asta solicită şi, la urma urmei, prinde foarte bine o linişte în familie sau o pace sufletească din oficiu.

După aceea, doamna Doina zice că trebuie să încheie, să nu-l plictisească pe Cel de Sus şi scrie mare „AMIN”, pune semnul exclamării şi subliniază. „Data viitoare veniţi aici? Trebuie să facem zece marţi! În fiecare marţi cîte un acatist. Şi în a zecea marţi facem acatist de mulţumire. Căutaţi-mă pe mine, să mergem pe aceeaşi mînă”, zice ea, iar vocea e oarecum severă. Face o programare pentru săptămîna viitoare. Scriitoarea de acatiste îşi mai avertizează clientul că se va lăsa aşteptată doar dacă trece Poliţia prin zonă. Iar doamna Doina merită aşteptată, „că înăuntru n-are cine să vă scrie”. Pe urmă, încasează cît o fi, că „nu lucrăm pe taxe”.

Cu banii în mînă, mai vine o îndrumare, una din suflet: „Uitaţi, mergeţi şi luaţi de la omul ăsta lumînări…” şi arată spre un domn zdrenţăros, care zîmbeşte. „Decît să luaţi cu 4.000 bucata din biserică, daţi un leu pentru şapte bucăţi. Apoi daţi la părinte o lumînare şi un bănuţ pentru o zi. Data viitoare daţi alt bănuţ, dar un leu, doi, nu mult. Hai, pregăteşte nişte lumînări!”, strigă ea către respetivul coleg, şi omul zîmbeşte tot mai larg. O industrie întreagă se urneşte cu fiecare rugăciune.

Publicat în revista „Opinia veche” (nr. 426, 2-8 aprilie 2012)