Din viaţa unor porumbei de presă (38)

Primul a fost Vasile, un porumbel alb şi şchiop. Astă primăvară, Marian Cioroabă l-a ademenit spre chioşcul lui de la Piaţa Aviatorilor, i-a presărat firimituri pe o revistă şi, uşor-uşor, Vasile s-a pus pe picioare. Cînd a venit vremea, Vasile şi-a luat nevastă şi a adus-o la masă. S-au strîns apoi vreo zece porumbei graşi, o parte dintre ei se bat pe boabele puse pe „Enciclopedia Larousse – Sănătatea inimii, sângelui şi plămînilor”.

Decît nişte observaţii – I (39)

Recentul dosar despre starea reportajului găzduit de „Dilema veche” mi-a provocat multe delectări şi o încruntare. Oameni de presă, între care doi foşti colegi de la „Opinia”, au arătat că reportajul rezistă frumos, că sparge încă tînguiala cvasi-generală cu un verb, un titlu şi-o poză, că urcă peste învîrtelile politice şi lîncezeala şi noi-ce-dracu-mai-dăm-azi din redacţii, că are chiar viitor. Se găseşte reportaj bine scris în mai toate ziarele, mai nou şi pe bloguri. Cele mai gustate se umplu de „like-uri” şi „share”-uri, fac ample tururi virtuale.

Decît nişte observaţii – II (40)

Jurnalismul narativ predicat de Cristian Lupşa e o colecţie de scheme: se ia povestea, se pune la dospit – nu degeaba trebuie luni de zile! – , se desface în bucăţele. Fiecare guguloi de text se lipeşte apoi în locul indicat de săgeţi. Luaţi orice exemplar din „Decît o Revistă” şi veţi recunoaşte un număr limitat de reţete (o avea şi şcoala americană limitele ei!). Majoritatea articolelor sînt întinderi corect executate, bine stoarse de umor.

Gînduri amestecate (23)

- O ştire consumată la câţiva ani după publicare e ca un hamburger uitat pe un raft. Sigur aţi văzut experimentul, militanţii anti-fast food s-au întrecut să-l invoce: produsul arată fix ca în prima zi, numai că pe dinăuntru este complet putred. După cum bine spun dascălii şcolilor de jurnalism, era informaţională a scurtat viaţa ştirii, a redus-o la minute.

Nevinovatele noastre apocalipse (19)

Cică lumea noastră o ia razna, cică nimic nu va fi cum a fost, aşa zic astrele şi prezicătorii nebuni sau morţi. Cetăţenii acestei lumi ar vrea din tot sufletul să păstreze lucrurile aşa cum sunt, dar ştiu bine că nu prea se mai poate. Se sperie cînd Luna se apropie un pic de Pămînt, vor s-o vadă iarăşi palidă, un biet glob de pom.