Scrisoare către un om nou (29)

Dragă cetăţene numărul 7.000.000.000,

Ştiu că eşti suflet şi nu matematică, te rog să mă ierţi că-ţi zic aşa. Folosesc convenţia asta fiindcă n-am habar dacă ai tăi s-au gîndit încă la un nume. Uite, ca să fim chit, eu sînt cetăţeanul numărul 4.692.163.974, după cum zice un calculator de oameni, pe site-ul BBC. N-am trecut pe plic numărul casei tale, nici vreo stradă – poate că strada ta cinsteşte numele unui rege, al unui scriitor publicat abia după moarte, sau poate e o floare banală, pe cine interesează? Nu ştiu ţara, nici continentul tău, o să-l las pe poştaş să se ocupe de amănuntele astea.

Învățăturile celui mai tânăr membru PCR (30)

În septembrie 1994, când în Târgu Secuiesc se năştea tovarăşul Roland H., românii îl votaseră deja în două rânduri pe Iliescu preşedinte şi, într-un acces de entuziasm, tocmai se gândeau să-l pună pe Gică Hagi în loc. Se poate zice că Roland H. s-a născut târziu, însă băiatul recuperează rapid. La 14 ani citea „Capitalul” lui Marx, apoi cărțile Congreselor IX, XI, XII, iar anul trecut semna adeziunea la PCR, formaţiune condusă de Petre Ignatencu, fost jucător de popice. Roland H. va deveni inginer agronom, primar, senator şi va umple din nou România de uzine, blocuri, fabrici, o să vedeţi voi.

Mormane de scrisori (31)

Gabriel Antoniu Lavrincic n-a scris nici mai bine, nici mai rău decît alţii, dar a scris în rusă şi mult, iar asta e destul. Viaţa lui e clădită practic din cărămizile de scrisori primite de la copiii Uniunii Sovietice, între 1987 şi 1991. După ce adresa lui a fost publicată în «Pionerskaia Pravda» («Adevărul Pionieresc»), plicuri pline de chirilice au năpădit casa părintească. Poliglot autodidact şi bine crescut – despre pasiunea sa a scris şi „Graiul Sălajului” în iulie 1990, sub titlul „Un copil, o lume” -, Gabriel le-a citit şi a răspuns fiecăruia în parte. Nu s-a gîndit că, într-o bună zi, va intra în istorie.

Lecţiile doctorului Hutter – I (32)

La capăt de linie, autobuzul 311 sperie porumbeii de pe statuia lui C.A. Rosetti. Cei care coboară – bucureşteni banali şi încruntaţi – ocolesc florăria şi chioşcul de ziare şi traversează grăbit, uneori neregulamentar, înspre Universitate. Trec pe lîngă o uşă prăfuită, tapetată cu ziare, pare un alt magazin sufocat în tranziţie. Dacă n-ar fi atît de banali şi încruntaţi, dacă s-ar opri o clipă, ar observa cu toţii că titlurile, atent selecţionate, sînt despre calitatea educaţiei şi relaţia dintre sexe.

Lecţiile doctorului Hutter – II (33)

Dr. Gabriel Hutter suspină cînd începe să explice cu ce se ocupă mai exact. Şi totuşi o face, cu vorbe rare şi apăsate, cu răbdare. Ia fete care nu ştiu nimic şi scoate din ele aur pur. „Du-mă cît mai departe în timp şi spaţiu”, le provoacă la început dr. Hutter cu o oarecare aroganţă. Şi toate se uită la el şi habar n-au ce trebuie să facă, se fac mici în scaun şi tac. Sînt toate nişte bucăţi de humă înainte de a ajunge în atelierul maestrului: sistemul educaţional din România e dezastruos, iar el reprezintă alternativa.

Gînduri amestecate (34)

l Norvegianul Anders Breivik, cel care a ucis în iulie 77 de persoane pentru a semnala, printre altele, „pericolul multiculturalismului” în Europa, contestă decizia experţilor medicali, care l-au încadrat la „schizofrenie paranoidă” şi au recomandat internarea în locul încarcerării. „El este îngrijorat de faptul că aceşti experţi nu au suficiente cunoştinţe despre ideologiile politice”, a precizat avocatul său. Ce-i drept, istoria confirmă faptul că dezaxaţii înţeleg şi slujesc exemplar ideologiile politice.

l „Cine are un iPhone în această sală? Dar un Blackberry? Dar un cont de Gmail?”, întreabă Julian Assange în timpul unei conferinţe de presă. E primul care ridică degetul de fiecare dată. „Sînteţi mîncaţi cu toţii”, îi lămureşte fondatorul Wikileaks pe cei în cauză: „În lumea de după 9/11, furnizorii serviciilor secrete vînd dispozitive de supraveghere în masă pentru aceste tehnologii”. În faţa unei industrii care vînează cu atîta iscusinţă secretele omenirii, Facebook este forma noastră de revoltă: spunem totul, absolut totul, în gura mare. Îi terorizăm pe securişti cu banalitatea existenţelor noastre.

l Încă una legată de Facebook, ca să fim pe trend: compania Zynga a fost evaluată la 9 miliarde de dolari. N-aţi auzit de Zynga, dar aţi auzit de Farmville, joculeţul produs de Zynga, care-i ţine pe corporatişti ocupaţi cu mulsul oilor şi culesul pepenilor. Potrivit calculelor făcute de cei de la „Capital”, valoarea de piaţă e aproape de două ori mai mare decît valoarea celei mai mari companii româneşti, Petrom. Se deschid perspective frumoase de dezvoltare şi, odată cu ele, şi oportunităţi pentru o generaţie de şmenari Farmville, care să preia terenuri virtuale pe nimica toată de la stat şi să facă avere din revinderea lor. Încă se lucrează la construirea unui Gigi Becali cu tastatură şi monitor.

l Pentru nostalgici: au reapărut escrocheriile cu maşini de cusut Singer, acelea pentru care o serie de colecţionari germani sînt dispuşi să vă dea grămezi de bani. Sînt maşini de cusut cu aer de legendă, în care evreii au depozitat toate metalele preţioase de prin casă, înainte să înceapă deportările celui de-al Doilea Război Mondial. Ca să scoateţi bani din maşina de cusut a bunicii, procesul e destul de complicat, însă vă lămuriţi voi ce şi cum, vă vor explica binevoitorii colecţionari, cărora le urăm şi pe această cale un călduros „Bine aţi revenit!”. OK, dar de brandul „Caritas” chiar nu se mai ocupă nimeni în ţara asta?

Publicat în revista “Opinia veche” (nr. 416, 5-11 decembrie 2011)

Promisiunea candidatului John (35)

Maşinăria complicată a planetei, care produce cu poftă egală războaie, accidente şi poveşti de dragoste, îl împinge pe John Onoje din Sierra Leone în Republica Moldova. Să nu căutăm sensuri, să luăm ce ni se dă: John Onoje, originar din Sierra Leone, vinde ziare la Chişinău de vreo 13 ani.

Jos grăsimuţa! (36)

Cîte kilograme are o slăbuţă? În mediul lor natural, slăbuţele se găsesc în diferite mărimi. Există slăbuţe standard, “grupa 50-60 kg”, dar şi “slăbuţe, grupa peste 120 kg”, după cum precizează site-ul slabute.ro.

Lumea, aşa cum n-a fost (37)

Erau vremuri în care omenirea încă promitea mult: se inventaseră multe chestii folositoare, precum şi cinematograful sau fotografia. Prinşi în vîltoarea evoluţiei, cetăţenii lumii aveau tot dreptul să spere că nu vor ajunge să se uite seară de seară la Mircea Badea şi la X Factor, dar uite că n-a fost să fie. E interesant să răsfoim puţin predicţiile uitate prin sertarele secolului trecut.

Din viaţa unor porumbei de presă (38)

Primul a fost Vasile, un porumbel alb şi şchiop. Astă primăvară, Marian Cioroabă l-a ademenit spre chioşcul lui de la Piaţa Aviatorilor, i-a presărat firimituri pe o revistă şi, uşor-uşor, Vasile s-a pus pe picioare. Cînd a venit vremea, Vasile şi-a luat nevastă şi a adus-o la masă. S-au strîns apoi vreo zece porumbei graşi, o parte dintre ei se bat pe boabele puse pe „Enciclopedia Larousse – Sănătatea inimii, sângelui şi plămînilor”.