Reflex de profesor (49)

În sală năvălesc zgomote – e o întîlnire veselă în încăperea vecină – aşa că Nicuşor Dan se ridică din fotoliul de candidat, de sub ochiul camerei, în timp ce răspunde unei întrebări venite de la un blogger, şi verifică dacă uşa din spatele lui e bine închisă. Are reflexul profesorului care vrea să-şi ţină ora cumva.

Zeci de blocuri (48)

„O să-ți spun ceva care poate o să te surprindă: eu sînt un mare fan al blocurilor comuniste”, așa-mi spu­nea acum aproape un an scrii­to­rul Vasile Ernu, într-un interviu pe care, spre rușinea mea, nu l-am pu­­blicat nici azi. Îl întrebasem da­că mai au românii nevoie de a­min­ti­rile cu blocuri.

Toți primarii din Broșteni

Sînt atîtea lucruri de făcut în localităţile numite Broşteni, că primarilor de acolo nici nu le-a trecut prin minte să se strîngă sub acelaşi acoperiş, să-şi pună sufletele şi proiectele pe masă, să bea o cafea, să schimbe o vorbă. E drept, de la Broşteniul din judeţul Mehedinţi pînă la cel din Suceava sînt 574 de kilometri, adică vreo opt ore cu maşina. Broşteniul vrîncean ar fi un punct de întîlnire oarecum convenabil, e aşezat mai în mijloc. Ca să-i scutim de drumuri, i-am sunat pe toţi trei.

I-am întrebat despre o serie de probleme semnalate de presa locală, am discutat despre infrastructură, corupţie, porecle, moartea mineritului, iluminat public, mandate sau traseism, şi de fiecare dată vorbele s-au încuiat într-o vistierie goală. Fiecare în fotoliul lui, sub vreo hartă a localităţii, lîngă vreun steag tricolor, primarii din Broşteni suspină în clipa în care pomenesc despre bani.

Declarație (47)

Vă iubesc și vă stimez pe toți, bă! Pe domnișoara care merge la Carrefour ca să ciocănească pepeni și care sună după aia vreo prietenă ca să-i zică: „Am fost la Carrefour, așa mi-era poftă de un pepene”; pe ăștia care conduc mașini japoneze cu linii elegante și nu se simt deloc niște biete mogîldețe de carne cînd opresc la semafor și încep să se scarpine cu seriozitate în nas; pe ăștia care cumpără brînză pentru că brînza e un aliment sănătos, mai ales în caz de regim. Le recomand – ca unor prieteni dragi – brînza brie, cea cu mucegai alb și pufos, nici măcar nu e așa scumpă.  

Cei care ne vor dibui zăvoarele (46)

În dimineața aceea în care m-am oprit să cumpăr un ziar, mi-am dat seama că nu prea există cale de întoarcere. Din întunericul chioșcului, un bătrîn tocmai îi explica unui client cum l-ar strînge de gît pe politicianul X, mîinile mari sugrumau un politician virtual, iar ochii îi erau roșii și ieșeau din orbite. Mi-a observat lipsa de implicare, simțea că n-aș fi sugrumat pe nimeni – cel puțin deocamdată – și mă disprețuia. M-am simțit prost.

De ce nu ne interesează Uniunea Europeană

„Aici e Uniunea Europeană?“, întreabă bătrînul, văzînd că aştept, ca şi el, lîngă geamul împodobit cu afişe şi cu o hartă colorată a Europei. Nu e chiar Uniunea Europeană, e sediul centrului Infoeuropa, însă pare suficient să-i înnoade speranţele.

Ion Preda are 78 de ani şi a ajuns de la Arad pînă în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti cu două sacoşe legate peste umăr şi cu o pungă în mîna stîngă, toate pline de acte, plîngeri şi dureri cetăţeneşti. Speră să deşarte hîrtii într-un birou al Ministerului Administraţiei şi Internelor, aflat peste drum, poate va pune cîteva şi într-un plic care să ajungă sus de tot.

Ce mai aflăm din cărți (45)

În afară de planete scriitoricești in­tens populate, dincolo de me­ta­fo­re și trăiri interioare, cărțile ascund a­de­seori chestii cît se poate de concre­te. Am răsfoit prin anticariate, am în­trebat bibliotecari și anticari și am a­flat ce mai uită românii prin cărți.

Funeral Hunting (26)

În afară de compozitorul Cornel Fugaru şi de Johnny Răducanu, n-au prea murit oameni celebri în sezonul “vară-toamnă 2011”, ăsta e adevărul. Nici n-au fost decese misterioase, nici neamurile nu s-au scuipat peste mormînt, cum se obişnuieşte; la moartea lui Cornel Fugaru, doar Adrian Enache a zis că îngerii aveau nevoie de un lider acolo sus şi cam asta a fost, l-au îngropat.

Nu există Românie pentru fotbalul american (27)

Cică în Statele Unite, 12 inşi rămîn anual paralizaţi de pe urma fotbalului american. Dar noi sîntem o ţară mică, n-o să avem în veci asemenea performanţe. Nu existăm, literalmente, în acest sport, atîta vreme cît n-avem federaţie.

Like! (28)

De fier să fii, că tot o să dai like la ceva. Uită-te peste tot, dă scroll până jos: sunt înregistrări cu pisici care-şi prind capul în abajur, un album de la nunta amicului la care n-ai fost, o invitaţie la protest, apoi un link despre moartea lui Gaddafi. Uite şi postarea despre o păţanie cu un funcţionar prost şi nesimţit, din care rezultă clar cât de rahat e ţara asta şi viaţa în ansamblul său. Dă like, de asta ne-am adunat cu toţii aici.